Astăzi este o zi specială, în care în anii trecuți oltenii, la fel ca toți românii, obișnuiau să iasă la iarbă verde și să petreacă. Anul acesta, autoritățile ne atenționează să stăm acasă, 20.000 de lei fiind amenda maximă pentru cei care nu respectă Ordonanțele Militare.
,,Azi este 1 Mai care, pe lângă Ziua Internaţională a Muncii, este şi o zi marcată prin ieşiri la iarbă verde, grătare şi petreceri. Anul acesta, toţi, trebuie să abordăm altfel 1 Mai şi să respectăm distanţarea socială, restricțiile prevăzute de Ordonanţele Militare şi să rămânem acasă,, este mesajul transmis de către IPJ Olt.
Pentru a se asigura că oltenii respectă decizia autorităților, polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari sunt pregătiți să intervină acolo unde se constată încălcări ale acestora.
,,Se acționează cu efective mărite pe raza întregului județ. Alături de structurile de ordine publică și poliție rutieră, echipele de luptători ai structurii de Acțiuni Speciale și ai Jandarmeriei se vor afla în stradă, pentru un răspuns prompt în ceea ce înseamnă asigurarea ordinii și liniștii publice,, declară Alexandra Dicu, purtătoprul de cuvânt al IPJ Olt.
Sanctiunile pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare au valori cuprinse între 2.000 de lei și 20.000 de lei.