Oltul are 36 de cazuri de coronavirus, din care 10 persoane VINDECATE și 26 internate

318

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, în județul Olt, astăzi, 27 aprilie a.c., au fost înregistrate alte 3 noi cazuri de îmbolnăvire, contacți de familie ai persoanelor anterior declarate infectate cu virusul Covid-19.

,,Conform datelor transmise de către Direcția de Sănătate Publică Olt, până astăzi, 26 aprilie, în județul Olt, au fost confirmate 36 cazuri de persoane infectate cu virusul Covid-19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10 persoane au fost declarate vindecate și au fost externate din unitățile spitalicești. Totodată, până acum, 26 persoane diagnosticate pozitiv cu infecția cu Covid-19 se află internate în spital,, transmite Prefectura Olt.

În județul Olt, în carantină instituționalizată sunt 205 de persoane. Alte 600 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la acest moment, pentru județul nostru, au fost prelucrate 1002 de teste.