Amenzi de 239.000 lei pentru oltenii prinși în afara locuinței fără justificare

814

Oamenii legii din Olt au continuat să sancționeze în ultimele 24 de ore plimbăreții, peste o sută de persoane depistate în afara locuinței fără a prezenta o justificare fiind amendate.

În ultimele 24 de ore, aproximativ 400 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari, au efectuat zilnic controale și verificări, au fost angrenați în activități de fluidizare a traficului rutier și însoțire a unor autoturisme spre centrele de carantină și au asigurat paza locațiilor de carantinare.

Astfel, au fost efectuate peste 550 de verificări privind modul în care persoanele respectă măsura izolării/carantinării instituționalizate, respectiv măsura privind restricționarea circulației pe perioada stării de urgență.

,,În urma activităților de verificare desfășurate, în intervalul de referință, au fost aplicate 101 sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, în valoare totală de 239.000 lei.ʺ, arată Prefectura Olt.

Au fost efectuate aproximativ 60 de verificări la societăți comerciale și persoane fizice autorizate privind respectarea interdicțiilor instituite pe durata stării de urgență. Au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15.000 lei. Agenții economici comercializau produse în alte condiții decât cele prevăzute de lege.