Județul Olt ocupă ultimul loc la nivel național în clasamentul întocmit pe baza numărului de cazuri confirmate cu coronavirus. În statisticile oficiale ale DSP Olt există doar 13 cazuri. Un alt oltean confirmat cu virusul chinezesc se află în evidențele DSP Dolj. Din cazurile confirmate de autoritățile județene, șase s-au vindecat.
Oltul înregistrează cele mai puține cazuri confirmate cu coronavirus. Ultimele locuri în acest clasament sunt ocupate de Harghita și Gorj cu 16, respectiv, 17 cazuri. La polul opus, se află județele Suceava cu 2105 cazuri, București 1001, Arad cu 402 cazuri, Hunedoara și Neamț cu 391 de cazuri și, respectiv, 362.
Din cele 13 cazuri confirmate cu coronavirus la nivel de Olt, șase au fost declarate vindecate și externate. Din fericire, starea de sănătate a persoanelor aflate în spital este una bună, susțin medicii unităților medicale în care aceștia se află internați.
Numărul mic de persoane confirmate cu COVID 19 la niveld e județ și al puținelor persoane tratate în unitățile medicale din județ a făcut ca niciun cadru medical să nu fie diagnosticat pozitiv în urma testelor coronavirus.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică au fost diagnosticați pozitiv un număr de 8476 de persoane. Dintre acestea, 1892 s-au vindecat, iar 434 au murit.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 328 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 256 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 17.473 de persoane. Alte 47.003 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.