Ancheta epidemiologică desfășurată de către DSP Olt în cazul ultimului oltean diagnosticat cu coronavirus, bărbatul de 56 de ani din Slatina, vecin cu familia copilului de un an și două luni, a dus la plasarea în izolare a mai multor persoane cunoscute. Pe lângă cardiologul Florin Paraschiva, în izolare la domiciliu a fost plasat și directorul general al Alro Slatina, Gheorghe Dobra. Acesta a fost testat și se așteaptă rezultatul.
Surse din apropiera directorului general al Alro Slatina susțin că Gheorghe Dobra se află de câteva zile în izolare la domiciliu. Potrivit acestora, măsura care-l privește pe managerul celei mai importante societăți comerciale de pe raza municipiului Slatina a fost dispusă de DSP Olt, în urma anchetei epidemiologice desfășurate în cazul ultimului pacient din județ diagnosticat cu corobavirus, bărbatul de 56 de ani care a intrat în contact cu familia copilului de un an și două luni.
Din informațiile deținute, directorul general Alro Slatina a fost testat și așteaptă rezultatul analizelor. Starea de săntăate a lui gheorghe Dobra este una bună, el neavând simtome specifice bolii care a declanșat pandemia.
Dobra a intrat în contact cu bărbatul în vârstă de 56 ani, vecin cu familia copiului de un an şi două luni, confirmat cu coronavirus în data de 31 martie. Bărbatul ar fi paznic la unul dintre şantierele directorului Alro.
La nivelul județului Olt, 13 persoane au fost diagnosticate cu coronavirus. Patru dintre acestea s-au vindecat.