AMENZI/ Speculă cu cafea, drojdie și țigări la Vulpeni și Bobicești,  bar deschis la Iancu Jianu

719

Două magazine și un bar, toate din mediul rural, s-au ales cu amenzi, după ce au fost prinse de către polițiști încălcând legislația.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt au verificat în ultimele 24 de ore aproximativ 100 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență. Oamenii legii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.

,,Agenții economici din comuna Vulpeni și comuna Bobicești ofereau spre vânzare drojdie, cafea și țigarete, în alte condiții decât cele prevăzute de actul normativ. Marfa comercializată fără documente de proveniență a fost confiscată. De asemenea, o societatea din Comuna Iancu Jianu a fost sancționată cu amendă în valoare de 2.000 lei pentru încălcarea prevederilor ordonanței militare în ceea ce privește suspendarea activității de servire și consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice și nealcoolice, pe durata stării de urgențăʺ, transmite Prefectura Olt.