CFR Călători și-a adaptat mersul de tren la condiţiile de circulație impuse prin Ordonanțele Militare și prin instituirea stării de urgenţă, pentru prevenirea răspândirii infecției cu COVID 19. Pentru asigurarea distanței sociale, în trenuri se aplică regula “un loc liber, un loc ocupat”.
,,Trenul, cel mai potrivit mijloc de transport pentru păstrarea distanței sociale. Dacă trebuie neapărat să călătoriți, vă așteptăm! Dacă nu trebuie neapărat să călătoriți, #stațiacasă!,, este îndemnul CFR.
Pentru asigurarea distanței sociale, în trenuri se aplică regula “un loc liber, un loc ocupat”. Principiul se aplică şi la vagoanele de dormit şi cușetă. ,,Personalul de tren și mecanicii de automotor au fost instruiți să anunțe călătorii din tren prin instalațiile de sonorizare și/sau verbal referitor la păstrarea unei distanțe minime de siguranță între ei, respectiv cel puțin un loc liber între persoane. Vă recomandăm și dumneavoastră să faceți acest lucru din proprie inițiativă și atunci când ocupați locurile, dar și atunci când urcați în trenuri. Evitați aglomerarea pe peroane, la un singur vagon sau la o singură urcare a acestuia. La verificarea biletelor, personalul de tren nu atinge biletele ci doar le vizualizează pentru a păstra o distanță sigură față de călătorii noștri și îi îndrumă către locurile /vagoanele libere pentru a respecta distanța în trenurile fără regim de rezervare,, a anunțat CFR măsurile impuse.
Asfel, a fost suplimentată pe rutele solicitate intens capacitatea de transport cu vagoane clasă, iar pe perioada sărbătorilor pascale si pentru vagoane de dormit și cușetă, pentru a asigura mai mult spațiu între călători și pentru evitarea aglomerării trenurilor.