Omul de afaceri Mihai Tufan, ce deține Electrocarbon Slatina, a fost reţinut pentru că și-a înjunghiat soția, Ramona Ileana, proprietara Nobilis. Cei doi au împreună doi copii.
”În seara de 9 aprilie a.c., prin apel 112 a fost sesizat faptul că o persoană, aflată într-un autoturism, oprit pe DN1, pare a fi bolnavă sau rănită. La fața locului s-au deplasat polițiști ai Secției 2, dar și ai Brigăzii Rutiere. În autoturismul în cauză au fost găsite două persoane, bărbat și femeie, ambele prezentând leziuni produse cu un obiect tăietor. Din primele date s-a conturat ipoteza că bărbatul și femeia au avut un conflict, care a degenerat. La fața locului cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, în vederea stabilirii situației de fapt și de drept. Persoanele au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate. În baza probatoriului administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că bărbatul de 47 de ani a lovit femeia, de mai multe ori, cu un cuțit, după care s-a autoagresat,, a transmis poliția.