O postare de pe pagina de Facebook a Spitalului ”Victor Babeş” din Craiova, în care mai multe cadre medicale, cu halate de protecţie, bonete şi mănuşi s-au prins în horă, a stârnit reacţii diferite. În timp ce unii apreciază efortul pe care-l fac cei din sistemul sanitar în aceste zile, alţii au criticat gestul.
Spitalul ”Victor Babeş” din Craiova a postat, joi, pe Facebook, un clip video în care se vede cum multe cadre medicale, cu halate de protecţie, bonete şi mănuşi s-au prins în horă.
Clipul este însooţit de mesajul ”Numai împreună vom învinge”.
Postarea a strâns deja peste o mie de distribuiri şi sute de comentarii, reacţiile fiind diferite.
În timp ce unii apreciază efortul pe care-l fac cei din sistemul sanitar în aceste zile, alţii au criticat gestul.
Reprezentanții unității medicale susțin că gestul lor a venit să marcheze victoria obținută în fața coronavirusului în cazul primului pacient internat cu virusul chinezesc pe 6 martie. Ei susțin că au dus o luptă acerbă pentru a-i salva viața acestui pacient pe care au fost în mai multe rânduri să-l piardă.
„A fost un moment de bucurie şi un moment de satisfacţie. Au reuşit să vindece un bolnav cu comorbidităţi, un bolnav pe care în repetate rânduri am crezut că-l pierdem. Astăzi, el este negativ şi va părăsi spitalul. A fost un semn de mulţumire pentru pacientul care a rezistat alături de noi în toată această luptă”, a declarat, Adina Turcu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Craiova.