Eroii de la Caracal: doi pompieri ieșiți din tură au intervenit la un accident, salvând victimele

589

Deși erau obosiți după 24 de ore de muncă și puteau să-și continue drumul spre casă lăsându-și colegii să intervină, doi pompieri de la Detașamentul Caracal au intervenit prompt la un accident, salvând victimele.

 

Au fost oamenii potriviți la locul și la momentul potrivit și au ales să nu rămână indiferenți, făcând onoare jurământului de a salva vieți și bunuri pe care l-au făcut atinci când au îmbrățișat cariera de salvator. Este vorba de doi pompieri caracaleni care, deși obosiți după o tură de lucru, au intervenit la un accident până la sosirea colegilor, acordând asistență victimelor. S-a întâmplat în această dimineață.
,,Colegii noștri de la Detașamentul de Pompieri Caracal, Plutonier major Popa Cătălin Laurențiu și Sergent major Bălașea Andrei Mihai tocmai ieșiseră din serviciul de 24 de ore și chiar în fața lor s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate un autocamion și un autoturism. Având experiența misiunilor specifice, colegii noștri au evaluat imediat starea celor doi șoferi și au anunțat evenimentul la 112. Până la sosirea echipajelor, au asistat cele două victime, care erau conștiente și cooperante și au deconectat bornele bateriei autoturismului. La locul evenimentului au ajuns în scurt timp pompierii Detașamentului Caracal, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Olt.ʺ, explică Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.
Șoferul autoturismului, conștient, cu diverse traumatisme în urma accidentului, a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la CPU Caracal.

Pompierii au acționat și pentru sablarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului.