Sute de români aflați în alte state, confirmați cu COVID. 29 au decedat

82

Grupul de Comunicare Strategică a prezentat cu puțin timp în urmă situația infectărilor cu coronavirus în ceea ce privește cetățenii români aflați pe teritoriul altor state.

Potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 631 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 400 în Italia, 193 în Spania, 15 în Franța, 8 în Germania, 6 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 29 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 7 în Franța, 6 în Marea Britanie, 6 în Spania și unul în Germania, au decedat.