Trei olteni aflați în izolare au ajuns în carantină instituționalizate, iar peste 150 s-au ales cu amendă

414

Oltenii nu par să înțeleagă pericolul pe care-l reprezintă coronavirusul și nu respectă măsurile impuse de autorități. În ultimele 24 de ore, trei persoane aflate în izolare au fost descoperite în afara domiciliului. Ele au fost amendate și băgate în carantină instituționalizată pentru 14 zile. În plus, ele vor trebui să achite și contravaloarea cheltuielilor făcute de autorități pe perioada carantinei. Amendați au fost și 156 de olteni care nu aveau la ei declarația pe proprie răspundere sau adeverința de la angajator.

Peste 500 de polițiști, polițiști locali, jandarmi și militari au fost angrenați în misiunile de verifiare a prevederilor impuse prin ordonanțele militare, atât privind respectarea măsurilor de izolare la domiciliu, cât și de restricționare a circulației.

Astfel, au fost efectuate peste 2600 de verificări privind modul în care persoanele respectă măsura izolării. Polițiștii au depistat 3 persoane care au încălcat această măsură, fiind sancționate contravențional cu amendă, în valoare totală de 25.100 de lei și au fost conduse într-un centru de carantină pentru o perioadă de 14 zile, cu plata cheltuielilor aferente.

Au fost aplicate 156 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în valoare de 198.800 lei.

,,Atragem atenția că sancțiunile au fost majorate semnificativ, prin modificarea OUG 1/1999. Până acum, cetățenii care erau sancționați pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, plăteau în termen de 15 zile jumătate din minimul legal, adică 50 de lei. De astăzi, amenzile vor fi cuprinse între 2000 și 20.000 lei.@, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.