ALERTĂ Cresc salariile cu peste 1.000 de lei/lună pentru mai multe categorii din sistemul sanitar

599

Majoritatea partidelor parlamentare au anunțat astăzi, la dezbaterile online din plenul Camerei Deputaților, că sunt de acord cu schimbarea Legii Salarizării pentru majorarea salariilor cu cel puțin 1.000 de lei, începând cu data de 1 iulie, pentru „armata nevăzută” din sistemul medical, aflată acum în lupta cu coronavirusul. Un proiect de lege în acest sens se află la vot final. Deputații urmează să-și exprime votul. Legea se referă la următoarele categorii: farmacist, biolog, biochimist, chimist, fizician și psiholog.

Prin excepţie de la prevederile alin.(4), personalul din sistemul sanitar care ocupă funcţiile de farmacist, biolog, biochimist, chimist, fizician şi psiholog, potrivit anexei nr.II, beneficiază, începând cu data de 1 iulie 2020, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022”, este noutatea introdusă ca amendament de liderii parlamentari, în dezbaterile din plen.

Este vizat de lege atât personalul de specialitate medico-sanitar cât și personalul de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare din:

  • Unităţi clinice
  • Anatomia patologică şi medicina legală
  • Servicii de ambulanţă, compartimente de primire urgenţe: UPU-SMURD, UPU, CPU, secţii/compartimente cu paturi de ATI/TI, unitate de transport neonatală
  • Unităţi sanitare, cu excepţia celor cuprinse în unităţi clinice, şi unităţi de asistenţă medico-socială