Zeci de amenzi pentru cei găsiți pe străzi fără declarație sau adeverință

138

Polițiștii din Olt au continuat să verifice modul în care locuitorii județului înțeleg să respecte restricțiile de circulație impuse de ordonanțele militare. Zeci de cetățeni au fost surprinși pe strzile orașelor sau comunelor fără a avea la ei declarația pe proprie răspundere sau adeverința de la angajator. Cuantumul amenzilor a depășit 80.000 lei. Sancțiuni au fost aplicate și firmelor care încercau să profite de pe urma stării de urgență pentru a-și majora profitul.

În ultimele 24 de ore, 550 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari, au efectuat controale și verificări, au fost angrenați în activități de fluidizare a traficului rutier și însoțire a unor autoturisme spre centrele de carantină și au asigurat paza locațiilor de carantinare.
Potrivit unui comunicat d epresă al Prefecturii Olt, a fost verificat modul de respectare a măsurilor de izolare în cazul a peste 1500 de persoane și au fost verificate 31 de societăți comerciale.
Au fost aplicate 79 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în valoare de peste 82.000 lei.
În urma controalelor efectuate, în domeniul combaterii criminalității economice, în data de 01.04.2020, polițiști Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 lei.