Sătenii din Dumitrești nu vor mai fi izolați de ape! A început construirea podului peste pârâul Surduiu

169

La Verguleasa se lucrează de zor, administrația locală demarând o lucrare importantă pentru localitate. Investiția se realizează cu fonduri prin CNI.

ʺIată că avem și știri pozitive! Au început lucrările pentru construirea unui pod peste pârâul Surduiu, în satul Dumitrești. După definitivarea acestui obiectiv, vom elimina definitiv riscul de inundare a gospodăriilor de pe străzile Hidrocentralei și Sub grădini. Este un proiect la care lucrăm de vreo 3 ani și, în sfârșit, a ajuns la execuție! Proiectul este finanțat de Compania Națională de Investițiiʺ, a anunțat edilul Valentin Piciu.

Proiectul „Consolidare maluri, decolmatare şi executarea pod auto peste pârâul Surduiu, pe DJ 648 A, în comuna Verguleasa, judeţul Olt, km 4+552 – 4+567” a fost trecut la finele anului trecut  în lista obiectivelor Companiei Naţionale de Investiţii, la categoria „lucrări de primă urgenţă”.

Pe acest drum județean au avut loc frecvent alunecări de teren, tronsonul trecând prin vadul pârâului Surduiu, iar la precipitaţii mari fiind inundat și izolând astfel satul de restul comunei.