Peste 730 de olteni prinși plimbându-se pe stradă, AMENDAȚI de polițiști

1408

Sute de olteni au fost depistați de către forțele de ordine încălcând ordonanțele militare, în week-end-ul trecut.

Numărul oltenilor care părăsesc locuința fără un motiv întemeiat este destul de mare, forțele de ordine depistând sute de persoane care nu au prezentat adeverințe de serviciu sau declarații pe propria răspundere.

,,În perioada 27-29 martie a.c., forțele de ordine au continuat să acționeze în sistem integrat, fiind angrenați, zilnic, aproximativ 600 de polițiști, jandarmi și militari care au vegheat la respectarea măsurilor prevăzute de ordonanțele militare. În urma acțiunilor efectuate, pe raza județului Olt, atât în mediul urban cât și în mediul rural, oamenii legii au aplicat 736 de sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, valoarea totală a amenzilor fiind de 873.560 lei, anunță Prefectura Olt.

Polițiștii au verificat, zilnic, în medie, 2000 de persoane, privind modul în care acestea respectă măsura izolării la domiciliu.