Un nou VAL de oltenii plecați în afară a revenit acasă în ultimele 24 de ore

1479

În ultimele 24 de ore numărul oltenilor care au revenit acasă din afara granițelor a continuat să fie foarte mare. Câteva zeci dintre ei au revenit din țări aflate pe lista roșie ce cuprinde țări aflate în carantină precum Italia, Spania, Germania sau Franța, alți aproape 100 au revenit din țări aflate pe lista galbenă, mare parte dintre ei revenind din Marea Britanie, Germania, Austria și Belgia.

Potrivit autorităților județene, număr total de persoane aflate în monitorizarea DSP Olt, de la începutul perioadei de supraveghere: 3136 persoane. Până acum 965 de persoane au ieșit de sub monitorizare, această măsură fiind valabilă la această dată pentru 2171 persoane. În carantină instituționalizată, sub pază, se află 133 de persoane.

Autoritățile susțin că persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de către virusul COVID-19.