România se apropie de scenariul 4. Ce măsuri vor fi luate

1090

România se apropie cu pași repezi de implementarea scenariului 4 în lupta cu coronavirusul.

Scenariul 4 se activează în momentul în care este depășit pragul de 2.000 de infecții cu coronavirus, iar dacă se va menține același număr de infecții noi ca cel din ultima zi, respectiv 263 cazuri noi, în mai puțin de 4 zile România va depăși acest prag.

“Se vorbeşte deja despre un vârf al îmbolnăvirilor în apropierea Paştelui, când se vor întoarce acasă şi mai mulţi români din străinătate. Am putea ajunge, atunci, şi la 7.000 de persoane confirmate pozitiv”, spune Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Scenariul 4 ar presupune, printre altele, ca doar cazurile grave să fier tratate în spital, iar restul la domiciliul pacientului.

Măsurile suplimentare ar fi tot mai puține, pentru că cea mai mare parte a lor a fost deja luată:

  • Intrarea unor zone / focare în carantină strictă, respectiv limitarea libertății de mișcare în public.
  • Izolare forțată la domiciliu și a persoanelor neinfectate, pentru limitarea răspândirii virusului.
  • Interzicerea adunărilor de persoane și sub 100 de participanți, măsură adoptată deja prin ordonanța militară.
  • Închiderea unităților non-esențiale (baruri, restaurante, magazine cu alt specific decât cel alimentar/medical), măsură luată parțial până acum.