Directorul Stațiunii de Cercetare Agricolă de la Caracal, amenințat cu moartea de ciobani. Polițiștii îl îndeamnă să depună plângere după ce trece starea de urgență

4138

În timp ce polițiștii sunt implicați în impunerea măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusul, oltenii certați cu legea și normele de conviețuire își fac de cap. Directorul Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Agricolă de la Caracal a fost, astăzi, amenințat cu moartea de  doi ciobani din Stoenești, după ce i-a surprins cu oile și caprele în lanurile de grâu ale instituției. Când a vrut să depună plângere, polițiștii l-au îndemnat să revină după trecerea stării de urgență.

Conform obiceiului, directorul Stațiunii de Cercetare Agricolă Caracal trece zilnic pe la culturile înființate pentru a vedea cum se dezvoltă.

”Am surprins astăzi pe terenul stațiunii situat de la Stoenești o turmă de oi și capre, păscând grâul. Când m-am apropiat de turmă, văzând mașină, ciobanul a lăsat turma și a fugit, sunându-și stăpâniil. Proprietarii au apărut repede, cu mașina direct prin grâu oprind în față mașinii Stațiunii. Cei doi bărbați au coborât din mașină înarmați cu două bâte, amenințându-mă cumoarte. De teamă să nu se întâmple ceva rău, m-am urcat în mașină și am plecat, cu cei doi indivizi pe urmă, la Poliție pentru a depune plângere. Ajuns acolo, până la ieșirea organelor au venit la geamul mașinii Stațiunii urlând și amenințând. După toată această gravă întâmplare, organele ne-au recomandat să facem plângere după ce trece starea de urgență, deoarece acum sunt alte priorități”, ne-a mărturișit Marius Cătălin bran, dir. Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare de la Caracal.

Bran susține că nu se va lăsa intimidat de amenințările proprietarilor de animale care provoacă distrugeri mari an de an instituției pe care o conduce și nici nu va urma sfatul polițiștilor. El a susținut că ,,luni, vom depune o plângere la Parchet, împotriva acestor doi indivizi. Îi voi acuza de distrugere și amenințare pentru că nu este pentru prima dată când se întâmplă așa ceva. De asemenea am solicitat Primăriei Stoenești formarea unei comisii pentru evaluarea pagubelor”.

Astfel de cazuri, care erau numeroase și înainte declarării stării de urgență, s-au înmulțit în ultimele săptămâni, și se întâmplă peste tot în județ.  Ciobanii profită de faptul că autoritățile sunt mobilizate în situații ce țin de epidemia de COVID-19, și își pasc animalele în lanurile fermierilor.