IMPORTANT Spitalul Municipal Caracal, spital suport pentru tratarea cazurilor cu coronavirus în județ. Vezi ce reacție au avut angajații

961

Direcția de Sănătate Publică Olt a anunțat cu puțin timp în urmă că Spitalul Municipal Caracal este, începând de astăzi, spital suport pentru tratarea cazurilor de COVID-19 în județul Olt. Decizia a fost luată în cadrul videoconferinței desfășurate astăzi cu ministrul Sănătății.

În județul Olt, cazurile de pacienți cu coronavirus ce nu vor putea fi tratați la Spitalul Județean de Urgență Slatina vor fi preluate de Spitalul municipal Caracal, care a devenitspital suport pentru tratarea cazurilor de COVID-19 în județul Olt.

Angajații au fost deja informați de managerul Marian Mitran. Potrivit acestuia, personalul medical s-a arătat îngrijorat. Acesta a precizat că unitatea medicală dispune de materialele de protecție necesare pentru cca două săptămâni și urmează ca în perioada următoare să mai primească măști de protecție, mănuși și combinezoane, în acest sens fiind încheiate contracte.

Managerul Spitalului Municipal Caracal a mai precizat că unitatea medicală dispune de 8 ventilatoare mecanice și, astăzi, din fonduri proprii, a mai decis achiziționarea unui astfel de aparat necesar tratării pacienților cu coronavirus.

Potrivit deciziilor luate de autorități, la spitalul din Caracal urmează să fie tratați pacienții cu COVID19 care prezintă o formă ușoară și medie a bolii.

Direcția de Sănătate Publică Olt susține că, la nivel județean, numarul de paturi de terapie intensiva în cele 4 unitati sanitare cu paturi-  Spitalul Judetean Slatina, Spitalul Municipal Caracal, Spitalul Orasenesc Corabia, Spitalul Orasenesc Bals se ridică la 80 paturi.