Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a făcut noi declarații despre măsurile luate pentru răspândirea epidemiei de coronavirus în ORDONANȚA MILITARĂ nr.3.
Autoritățile au actualizat astăzi, listele cu țările care se află în zona roșie și cele aflate în zona galbenă. Astfel, China a fost scoasă din zona Roșie, lista fiind completată cu Franța și Spania. Pe lista Galbenă au fost plasate toate celelalte țări europene sau din afara spațiului comunitar. Potrivit regulilor impuse de autorități, persoanele care vin din țările aflate pe lista Roșie vor intra obligatoriu în carantină instituționalizată pentru 14 zile, iar toți ceilalți români care revin în țară, indiferent de unde, vor intra în izolare la domiciliu pentru 14 zile.
Art. 7: Instituțiile publice și firmele au obligația de a marca cu semne vizibile zona pentru clienți
Administratorii piețelor agroalimentare au obligația de a organiza activitatea astfel încât să se păstreze distanța socială
Art. 8: Se supendă toate zborurile spre / dinspre Franța și Germania pentru 14 zile. Nu se aplică zborurilor de urgență, de stat, tehnice, necomerciale. Se aplică de la ora 23, de mâine, 25 martie
Art. 9: Se interzice accesul piloților la bordul navelor venite din zonele roșii și galbene dacă nu au măsuri de protecție”, a declarat Marcel Vela.
Reamintim faptul că încă de săptămâna trecută, România a suspendat toate zborurile dinspre și spre Italia.