Ziua oltenilor, sabotată de coronavirus

250

Astăzi este ziua tuturor oltenilor, aniversată pentru al treilea an pe 21 martie, Ziua Olteniei fiind instituită prin Legea nr. 65/2017.

De ziua lor, oltenii nu pot serba cu manifestări cultural-artistice. Cum extinderea virusului chinezesc a făcut ca la nivel național să fie anulate sau amânate manifestările culturale, nici cele programate pentru ziua de azi nu se vor organiza.

Ziua Olteniei a fost instituită la propunerea unui grup de 27 de deputaţi şi senatori, printre și parlamentarii de Olt din legislatura trecută Virgil Delureanu, Alexandru Stănescu, Dumitru Niculescu, Gigel Știrbu și Dan Ciocan. “Pe 21 martie 1821, Tudor Vladimirescu intră în Bucureşti ţinând în mână o pâine mare, semn al păcii şi al belşugului. Aşadar, se cuvine să marcăm ziua de 21 martie, momentul în care Tudor Vladimirescu intră în Bucureşti şi coboară Podul Calicilor, ca fiind ziua Olteniei”, au arătat inițiatorii.