CJ P Olt: Cereri de pensie on-line sau telefonic, pensii de urmaș acordate fără adeverință de elev

99

Casa Județeană de Pensii Olt a dispus noi măsuri de siguranță medicală în contextul răspândirii coronavirusului.

CJP Olt anunță oltenii că nu mai este necesară prezența la instituție pentru înregistrarea cererilor de pensie.

,,Începând cu data de 18.03.2020, pe toată durata decretării stării de urgență pe teritoriul României, din motive de siguranță medicală legate de prevenirea răspândirii și infectării cu COVID-19, C.N.P.P și casele teritoriale de pensii, inclusiv Casa Județeană de Pensii Olt va realiza  operațiunea de înregistrare a cererilor de deschidere a drepturilor de pensie telefonic sau prin e-mail, zilnic de luni până joi, orele 8.00-16.30, iar pentru ziua de vineri între orele 8.00-14.00  la numerele de telefon 0249411634 și 0249414647 sau la adresele de e-mail  cjpolt@rdslink.ro sau petitii@cjpolt.ro, a anunțat CJP Olt.

Ulterior, persoanele vor fi anunțate telefonic/e-mail pentru a prezenta documentația necesară stabilirii drepturilor de pensie, documentație care va fi depusă în plic sigilat la sediul C.J.P.Olt.

De asemenea, în situația copiilor urmași care împlinesc vârsta de 16 ani și care nu pot face dovada continuării studiilor din cauza suspendării cursurilor școlare, plata pensiei de urmaș se va face fără a fi necesară prezentarea acestei dovezi, urmând ca adeverința doveditoare  să fie prezentată în termen de 30 de zile de la data expirării stării de urgență.