Zeci de probe pentru testul COVID 19 prelevate de la olteni, în lucru

231
Prefectul județului Olt, Florin Homorean

Situația privind COVID 19 în Olt este una bună, comparativ cu ce se întâmplă la București sau în Hunedoara, Timiș sau Constanța. Din cele 79 de teste realizate de DSP Olt doar unul a fost pozitiv.

Prefectul de Olt, Florin Homorean, a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că la ,,Matei Balș” sunt în lucru zeci de probe prelevate de la olteni aflat în carantină. Rezultatul este așteptat în zilele următoare. Până acum au mai fost prelevateși analizate alte 27 de probe, doar una dintre acestea fiind pozitivă. Potrivit autorităților, proba pozitivă aparține unui bărbat din Caracal, de 51 de ani. Acesta se află de mai bine de 10 zile la Spitalul de Boli Infecțioase de la Craiova. Oltul are înregistrate două cazuri depistate cu COVID 19. pe lângă bărbatul din Caracal, a mai fost declarat pozitiv și un tânăr de 22 de ani din Slatina. El a fost testat la centrul de carantină de la Arad. Și el se află internat la spitalul craiovean.

Potrivit ultimei situații comunicate de autorități, la nivel județean, pe lângă cele două cazuri cu covid, avem în autoizolare 360 de persoane, iar în carantină 58. Autoritățile rpecizează că 389 de persoane au ieșit din starea de autoizolare.