Luând în calcul în principal faptul că spitalele au instaurat carantina, Casa Județeană de Pensii Olt a luat măsura suspendării, începând de azi, a activității de revizuire medicală a pensionarilor.
,,Având în vedere intrarea în vigoare a Hotărârii nr.6/09.03.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind măsurile suplimentare de combatere a noului Coronavirus, Ordinului ministrului muncii și protecției sociale nr.592/11.03.2020, precum și faptul că în spitale s-a instaurat carantina, iar pensionarii de invaliditate care trebuie expertizați nu mai pot beneficia de analize medicale și investigații necesare evaluarii medicale, activitatea de revizuire medicală a pensionarilor de invaliditate va fi suspendată începând cu data de 16.03.2020, urmând ca în funcție de evoluția situației, să fie anunțate alte măsuriʺ, a anunțat CJP Olt.
Instituția le-a transmis pensionarilor de invaliditate din județ că plata drepturilor de pensie va fi continuată în toată perioada în care revizuirea medicală este suspendată.