Un accident rutier grav s-a produs în această seară, la ieșirea din municipiul Slatina, către municipiului Piteşti, o persoană fiind încarcerată. Traficul a fost blocat, autoturismele fiind direcţionate pe o rută ocolitoare.
Pompierii Detașamentului Slatina au acționat la un accident rutier produs la ieșirea din Slatina spre Valea Mare, cu o persoană încarcerată.
Traficul a fost blocat pe Drumul Național 65/ E 574, autovehiculele a căror masă maximă autorizată este sub 3,5 tone au fost direcționate pe ruta: Slatina-Drumul Județean 653 -sat Recea-Drumul Județean 657 comuna Valea Mare – Drumul Național 65/E574.
Autovehiculele cu masa maximă autorizată peste 3,5, vor aștepta pe Drumul Național 65, până la deblocare.
Echipajele poliției rutiere sunt la fața locului pentru dirijarea traficului rutier.