Coronavirusul ÎNCHIDE piețele și târgurile săptămânale din județ

1676

În urma deciziei de marți, 10 martie, a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt, mai multe primării din județ au dispus închiderea piețelor și târgurilor săptămânale.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt  a decis pe 10 martie adoptarea unor măsuri privind prevenirea răspândirii COVID-19, dispunând închiderea tuturor târgurilor și piețelor până pe data de 1 aprilie, cu posibilitatea de prelungire, în funcție de evoluția fenomenului.

Primele primării care au dispus respectarea acestor măsuri și au declarat închise piețele și târgurile de pe raza localităților sunt: Primăria Osica de Sus, Primăria Vișina și Primăria Balș.