Copilul de 4 ani din Grădinari- rezultat NEGATIV pentru coronavirus

767

Copilul de 4 din Grădinari nu are coronavirus. Rezultatul testului, atât în cazul lui, cât și al mamei, este negativ.

Cel de-al doilea caz de infecție cu COVID-19 din județul Olt nu este copilul de 4 ani din comuna Grădinari, internat la Spitalul Slatina luni, 9 martie. Rezultatul testului a ieșit negativ.

Copilul a ajuns la spital, suspect de coronavirus, cu febră și tuse, autoritățile luând în calcul că acesta se afla în izolare la domiciliu cu familia de pe data de 29 februarie, după ce unul dintre părinți a călătorit în acelaşi autocar cu bărbatul de 71 de ani, din Suceava, confirmat cu coronavirus.

În Grădinari, aproape 30 de persoane au fost izolate la domiciliu, majoritatea în satul Petculești, după ce au venit din Italia.

În Olt, au fost confirmate două cazuri de coronavirus, în această dimineață numărul persoanelor aflate în carantină a ajuns la 36, alte 458 de olteni se află în izolare la domiciliu. Au ieşit din monitorizarea Direcţiei de Sănătate Publică Olt un număr de 176  persoane aflate în autoizolare.