Cazul confirmat din Olt- un tânăr de 22 de ani, din Slatina, dus direct de la Nădlac în carantină

1020

Cel de-al doilea caz de infecție cu COVID-19 din județul Olt este un tânăr din Slatina, de 22 de ani, venit din Italia.

Tânărul pentru care testul recoltat ieri, 11 martie, pentru coronavirus a ieșit pozitiv a intrat în ţară prin Vama Nădlac 2 pe 10 martie, ora 8.00, şi a fost dus direct în carantină, cu escortă.

Azi noapte, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a transmis autorităților din Olt că rezultatul testului este pozitiv.

Potrivit unor surse, pacientul va fi dus la Spitalul de Boli Infecțioase Craiova.

În judeţul Olt sunt două cazuri confirmate de infectare cu virusul chinezesc, iar 36 de persoane se află în carantină și alte 458 în izolare la domiciliu.