Al doilea tur de scrutin pentru președinția Colegiului Medicilor Olt

219

Aproape 780 de medici din județul Olt au fost așteptați la urne pe 1 și 2 martie pentru a alege organele de conducere ale Colegiului Medicilor Olt. Cum nici o cincime nu s-a prezentat la vot, se va organiza al doilea tur de scrutin.

„Deoarece nu s-au prezentat la vot două treimi din numărul total al membrilor cu drept de vot, se va organiza turul II al alegerilor pentru mandatul 2020 în data de 13- 14 martie, între orele 8.00- 20.00, la același sediu. Membrii cu drept de vot se vor prezenta în fața Comisiei Electorale Locale cu BI/CI original”, a anunțat Colegiul Medicilor Olt.

Noul președinte va fi ales dintre cei 25 de candidați.

Colegiul Medicilor din Județul Olt are ca principal obiect de activitate: controlul și supravegherea exercitării profesiei de medic, la un nivel profesional și moral ireproșabil; apărarea intereselor și prestigiului corpului medical; aplicarea legilor și a regulamentelor care organizează și reglementează exercițiul profesiei; reprezentarea intereselor profesiei de medic și păstrarea prestigiului acestei profesiuni în cadrul vieții sociale. Colegiul Medicilor este reprezentantul corpului medical din întreg județul în relațiile cu autoritățile și instituțiile guvernamentale și neguvernamentale, interne și internaționale.