Caz de coronavirus în Olt: o femeie de 51 de ani sosită din Italia

1503

Primul caz de coronavirus a fost confirmat în județul Olt. Este al optulea la nivel național.

Autoritățile au confirmat al optulea caz de infecție cu coronavirus în România – o persoană din județul Olt, care a intrat în contact cu bărbatul de 71 de ani, din Suceava, diagnosticat cu COVID -19 după ce s-a întors din Italia.

„A fost confirmat pozitiv al 8-lea caz de infectare cu noul coronavirus. Este vorba de o femeie de 51 ani, din Olt, care a călătorit din Italia în același autocar cu bărbatul de 71 de ani din Suceava, fiind contact direct al acestuia”, a anunțat Grupul de comunicare strategică.

Femeia se află în acest moment în izolare la domiciliu.

Până acum, 13 români au fost infectați cu noul coronavirus: doi în Japonia, pe nava Princess Diamond, trei în Italia, și 8 în țară. Cinci dintre cei infectaţi s-au vindecat deja.