Ion Iliescu, fostul președinte al României, împlinește astăzi 90 de ani. Este primul președinte din istoria României care atinge această vârstă, fiind totodată și cel mai bătrân dintre foștii șefi de stat.
În 2005 a fost începută o anchetă pentru a stabili rolul lui Ion Iliescu în mineriadele din 1990, în care minerii din Valea Jiului, sub conducerea lui Miron Cozma, au descins în București pentru a înăbuși manifestațiile antiguvernamentale. În replică, Iliescu a declarat că scopul anchetei este „răzbunarea” împotriva sa. Pe 13 octombrie 2008 Biroul de presă al Ministerului Public a emis un comunicat de presă în care se arată că președintele Ion Iliescu nu va fi urmărit penal în dosarul mineriadei din 1990. Procurorii au hotărât că nu sunt suficiente și concludente probe pentru ca Iliescu să fie pus sub urmărire penală.[5] În iunie 2009, Ion Iliescu a fost scos de sub urmărire penală în dosarul „Mineriada 13-15 iunie 1990”, în care era acuzat de genocid, complicitate la tortură, propagandă pentru război, tratamente neomenoase, distrugere, favorizarea infractorului și complicitate la rele tratamente. În octombrie 2015 presa a anunțat că a fost pus sub urmărire penală în același dosar, pentru infracțiuni contra umanității.
Pe 13 iunie 2017, a fost trimis alături de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Miron Cozma și alții în judecată, pentru infracțiuni contra umanității.