Percheziție la un taximetrist slătinean după ce a jefuit doi clienți tineri

265

Un taximetrist din Slatina s-a ales cu acuzația de tâlhărie calificată după ce le-a perceput, cu forța, drept plată pentru transportul unor tineri din Craiova un telefonul mobil.

Doi tineri de 18 ani din Craiova au fost tâlhăriți și amenințați cu un spray lacrimogen de către taximetristul care i-a dus la destinație din Slatina. Polițiștii au descoperit la percheziția domiciliară telefonul mobil sustras cu forța, după ce tinerii nu și-au mai respectat înțelegerea de plată.

Taximetristul, de 41 de ani, din Slatina, i-a transportat în noaptea de 22 spre 23 februarie pe cei doi tineri la Craiova. S-au înțeles ca respectiva cursă să fie plătită cu 150 lei, fără pornirea aparatului tarifar, cu un avans de 40 lei. Însă la destinație tinerii au refuzat să plătească, cerând bonul fiscal.

„Prejudiciul, estimat la suma de 4.000 de lei, a fost recuperat de polițiști, iar bărbatul a fost condus la sediul Secției 3 Poliție Craiova pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, urmând ca la finalizarea acestora dosarul penal să fie înaintat unității de parchet cu propunerile corespunzătoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.