Au jefuit cu cagule pe cap o benzinărie din Iancu Jianu. Tâlharii au furat țigări

2449

O benzinărie din comuna Iancu Jianu a fost spartă noaptea trecută de hoți, aceștia furând peste 900 de pachete de țigări.

Azi-noapte, alarma s-a declanșat la o mică benzinărie de pe raza comunei Iancu Jianu. Aceasta era închisă, iar hoții au spart-o furând sute de pachete de țigări.

 „Noaptea trecută am fost sesizași prin SNUAU 112, de către dispecerul unei firme de pază, despre faptul că la o stație de distribuție carburant s-a declanșat sistemul de alarmare. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Bobicești s-au deplasat de îndată la fața locului și în urma cercetărilor efectuate au stabilit că persoane necunoscute au pătruns într-o încăpere, de unde au sustras aproximativ 900 de pachete de țigarete de diferite marci.”, declară Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Camerele de supraveghere din zonă au surprins tâlharii, care purtau cagule. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru furt calificat și continuă cercetările în vederea identificării tâlharilor.