Dragobetele revine în trend. Azi, sărută fetele. Obiceiuri și tradiții

63

Jurământul fraţilor de sânge, ”zăpada zânelor” şi sărutul pe furate sunt obiceiuri de Dragobete pe care puțini și le mai amintesc și foarte rar mai găsești persoane care să le cunoască semnificația. Tinerii au părăsit satul cu tradițiile lui și au migrat la oraș unde au ales să sărbătorească iubirea în stil americănesc, cu zece zile mai devreme decât o făceau bunicii și străbunicii lor. Însă în ultimii ani, Dragobetele pare să câștige în fața americănescului Valetine’s Day.

Românii au propria sărbătoare a iubirii, sărbătorită din moși- strămoși: Dragobetele. El are data fixă de celebrare pe 24 februarie. La această dată se credea că se logodesc păsările cerului şi cele domestice. De la sărbătoarea simbolică a logodnei păsărilor cerului s-a extins tot simbolic şi la oameni, devenind astfel o sărbătoare a erotismului, a însurăţirii fetelor şi înfrăţirii băieţilor, a logodnelor.

Dragobetele este considerat Cap de primăvară. El este însoțit în tradiția populară de numeroase credințe și obiceiuri. În unele zone, gospodinele hrăneau păsările domestice, iar pentru păsările cerului zvârleau pe acoperişurile caselor boabe de mei, grâu, orz, secară. De Dragobete nu se sacrificau păsările domestice şi nici nu se vânau sau se blestemau cele sălbatice. Aceste restricţii urmăreau să nu tulbure rostul împerecherilor, pentru că în aceasta zi păsările nemigrătoare se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile în care îşi vor crește puii.

Asemănător păsărilor, fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească, să facă Dragobetele, pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. În satele judeţului Olt, dacă timpul era favorabil, fetele şi flăcăii organizau hora satului în pădure unde dansau, chiuiau, se veseleau, culegeau primele flori ale primăverii şi glumeau între ei. Glumele se refereau mai ales la simpatiile sau antipatiile dintre băieţi şi fete.

Considerând că sărutul în ziua de Dragobete este de bun augur, fetele se lăsau şi chiar doreau să fie sărutate de băieţi. La sate se poate auzi şi astăzi zicala „Dragobetele sărută fetele!”. Fiecare băiat cauta să-şi sărute partenera preferată în văzul tuturor. Când doi tineri doreau să sărute aceeaşi fată, ea se lăsa sărutată de cel pe care-l prefera. Fata care era sărutată în văzul tuturor se considera logodită cu partenerul ei de sărut, pe un an, pentru a putea urmări cât de constante sunt sentimentele lor reciproce. Părinţii erau satisfăcuţi sau nesatisfăcuţi, după pretenţiile ce le aveau pentru copiii lor.

Ziua de Dragobete era aşteptată cu nerăbdare nu numai de fete şi flăcăi, ci şi de femeile tinere, în special de femeile văduve, care credeau că dacă atingeau cu mâna un bărbat străin, deveneau drăgăstoase şi dorite peste an.

Tot de Dragobete se făceau însurăţirile între fete şi înfrăţirile între băieţi, mai rar între băieţi şi fete. Aceste fraternizări se realizau prin îndeplinirea unor rituri vechi, cu substrat magic.

Înfrăţirile şi însurăţirile erau în trecut destul de riguroase. Ritul se desfăşura în cete de vârstă şi de sex, pe afinităţi selective. În faţa cetei, partenerii îşi incizau braţul stâng cu semnul crucii (semnul crucii solare, nu crestine), până la sângerare, se amesteca sângele suprapunându-se zgârieturile sângerânde una peste alta şi reciproc îşi sugeau sângele cei înfrăţiţi. Aşa se declarau băieţii fraţi şi fetele surate. Urmau îmbrăţişarea şi juruinţa reciprocă de sinceritate şi întrajutorare până la moarte. Când unul dintre cei înfrăţiţi murea, celălalt trebuia dezlegat, adică desfrăţit sau dessurăţit la mormântul fratelui decedat şi înfrăţit cu un alt partener, în alt loc, cât mai departe de mormânt.

Cei ce se înfrăţeau sau se însurăţeau dădeau un ospăţ pentru prietenii lor, care se legau între ei să se înfrăţească şi ei la rândul lor cât mai curând posibil.

Dragobetele este similar cu Năvalnic (Limba vacii), personificare a unei specii de ferigă, cu frunze mari, lanceolate, dispuse în rozetă, care creşte prin păduri şi pe terenuri stâncoase şi împădurite, invocat de vrăjitoare în farmecele de dragoste. Recoltarea năvalnicului în scopuri malefice se făcea la miezul nopţii de vrăjitoarea dezbrăcată şi despletită care se strâmba şi schimonosea în faţa plantei. Când era invocată în scopuri benefice, planta se recolta dimineaţa, înainte de a cădea roua, era adusă în sat şi aruncată pe sub streaşina casei sau purtată în sân de fete şi neveste pentru dragoste. Când cineva merge la pădure să culeagă Năvalnic trebuie să nu fie supărat, pentru că el cere veselie şi voie bună: „Cum năvăleşte lumea la zahăr, aşa să năvălească şi dragostea la mine în casă”- Scenariul ritual al culegerii Năvalnicului de dragoste cuprinde mai multe secvenţe: descoperirea locului unde creşte Navalnicul; prosternarea şi efectuarea semnului crucii; depunerea ofrandelor (sare, zahăr, pâine) la rădăcina lui; pronunţarea unei rugi, în şoaptă sau în gând; scoaterea plantei din pământ şi păstrarea ei la loc de cinste; scaldă rituala în care se pune Năvalnicul.

În ziua de Dragobete (24 februarie) se făceau cele mai multe vrăji de dragoste. În această zi fetele purtau la ureche muguri ai arborilor de pădure pe care chiar ele îi culegeau şi îi numeau Dragobeţi (simbol al dragostei juvenile).