Salonul de iarnă al artiștilor plastici olteni, pe 28 februarie. Expun 18 artiști

109

Iubitorii de frumos sunt invitați de către Centrul Județean de Cultură și Artă Olt la o nouă ediție a “Salonului de iarnă al artiștilor plastici olteni”, expoziție ce reunește lucrările generației de aur a pictorilor contemporani din județ. Evenimentul este organizat în colaborare cu Muzeul Județean Olt.

Oltul se poate lăuda cu artiști plastici valoroși, ce au intrat în istorie, iar generația actuală nu face excepție. Lucrările a 18 artiști plastici olteni vor putea fi admirate de către publicul iubitor de artă, săptămâna viitoare, la Muzeul Județean Olt. Vernisarea expoziției de pictură “Salonul de iarnă al artiștilor plastici olteni”, ediția a XVI-a, va avea loc pe 28 februarie, ora 16.00.

“Expoziția cuprinde lucrări ale artiștilor plastici participanți în Tabăra de Creaţie Plastică „Nicolae Truţă”, edișia a XVI-a, care a avut loc în perioada 31 august – 8 septembrie 2019, în localitatea Sf. Gheorghe, județul Tulcea. De asemenea, vor expune și instructorii experți, artiști plastici ai Secției Arte și Meșteșuguri din cadrul C.J.C.A.Olt.  Prin lucrările lor, artiştii reuşesc să pună publicul prezent la eveniment în faţa unui act de cultură de mare rafinament.”, declară Ristina Baboi, șeful Secție Programe, Proiecte, Impresariat, Spectacole, Cercetare, Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din cadrul CJCA Olt.

Artiști plastici expozanți:

  • MARCEL VOINEA
  • IULIAN SEGARCEANU
  • ALICE TECA
  • PAUL  TUDOR – BALS
  • CRISTINA BOTEZ
  • GEORGE VOICA
  • JOSAN EUSEBIU
  • GEORGIANA MANEA JOSAN
  • ADRIANA VALCEA
  • DAN DIMULESCU
  • ANDREEA DOSINESCU
  • MARIA MIRABELA VOICA
  • MARCEL DUȚU
  • ANDRA MIHAI
  • GELU DIACONU
  • HARRY BUNGIU
  • RADU VASILE
  • HALUPA CRISTINA