IPJ Olt, intervenție cu forțe sporite pentru căutarea unui tânăr care a anunțat că se sinucide. Alarma falsă l-a costat SCUMP pe apelant

360

Un tânăr din Strejești a pus autoritățile pe jar anunțând că intenționează să se sinucidă în Slatina. Gluma proastă a fost taxată de oamenii legii cu 5000 de lei.

În această dimineață, polițiștii olteni au fost alertați de un tânăr, de 24 de ani, din comuna Strejești, care a sesizat că se va sinucide. Acesta a fost identificat apoi în locuința sa dintr-o comună din județ, dormind.

„La data de 19 februarie a.c., în jurul orei 05.00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112, de un tânăr, de 24 de ani, despre faptul că se află în municipiul Slatina și se va sinucide. După efectuarea apelului, apelantul nu a mai răspuns la telefon. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au demarat de îndată verificări, forțe sporite fiind angrenate în activitățile de căutare. Activitățile au fost extinse pe raza comunei Strejești, unde apelantul are domiciliu. Tânărul a fost găsit la domiciliu, în comuna Strejești, dormind. Acesta nu a putut motiva gestul său, fiind sub influența băuturilor alcoolice. „, declară Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Pentru falsa alarmare, tânărul a primit o amendă de 5000 de lei.

Polițiștii atrag atenția cetățenilor să se gândească de două ori înainte de a face astfel de glume proaste, apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 fiind sancționată cu amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei. De asemenea, alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție este sancționată cu amendă de la 1.500 de lei la 5.000 de lei.

Mai grav este că o glumă proastă poate costa chiar viața unei persoane, forțele de ordine întârziind astfel să răspundă celor care au într-adevăr nevoie urgentă de ajutor. „ATENȚIE! Un apel fals poate împiedica sau întârzia salvatorii să ajungă la tine sau la cineva drag ție! Un minut poate face diferența între viață si moarte!”, atenționează IPJ Olt.