Frizerii, coaforii și cosmeticienele se revoltă. Prostest și petiție împotriva unui abuz legislativ

26306

Zeci de angajați din industria beauty din Olt s-au alăturat unui prostest național, nemulțimiți că saloanele de înfrumusețare au fost încadrate, prin ordin al Ministrului Sănătății, în categoria de risc a spitalelor şi cabinetelor medicale. Ei sunt obligați să înlocuiască aparatele de sterilizat cu unele foarte costisitoare și să se reautorizeze. Chiar dacă ministrul Costache a semnat ordinul prin care procedurile de conformare pentru saloanele de coafură și înfrumusețare se proorogă timp de un an, victoria nu îi mulțumește pe stiliști, care semnează în continuare petiția on-line de anulare a ordinului și anunță prostest săptămâna viitoare.

„Suntem supuși unui abuz grosolan îndreptat împotriva prestatorilor de servicii din domeniu. Ordinul 15/2020 emis de Ministerul Sănătății azvârle industria beauty într-o mare nebuloasă, impunând reautorizarea spațiilor și achiziționarea unor aparate de sterilizare și a unor certificate care nu-și au rostul, o investiție pe care nu mulți și-o vor permite. În întâmpinarea acestui abuz, coaforii, frizerii, cosmeticienele și-au unit forțele prin semnarea unei petiții inițiate de colegul  Alin Claudiu Mureșan, din Constanța”, declară Ionela Buzurin, stylist & make-up artist din Slatina.

Dacă până acum stiliştii foloseau pentru a steriliza instrumetele aparate cu ultraviolete sau bile cu quartz ori sterilizatoare de tip pupinel, acceptabile ca preţ, prin noua legislație trebuie să achiziționeze autoclave, al căror cost pornește de la 5.000 de lei. Nemulţumiți, cei care lucrează în domeniu au semnat o petiție on-line prin care cer anularea ordinului de ministru. „Cerem ANULAREA modificarilor legislative introduse prin Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 15/2020 pentru modificarea şi completarea  Ordinului MS nr. 1030/2009 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire şi pentru funcţionarea obiectivelor ce desfăşoară activităţi cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei. Solicitam functionarea SALOANELOR DE INFRUMUSETARE SI A FRIZERIILOR conform legislatiei anterioare , datorita conditiilor aberante stipulate de noile reglementari , a costurilor si a intregii situatii de fapt. NU SUNTEM SPITALE , avem deja sterilizatoare , pupinel si multe alte aparate pentru sterilizare. NU ESTE LEGAL SA FIM INCADRATI LA CATEGORIE DE RISC ASEMENI CABINETELOR MEDICALE SI SPITALELOR ! Cred ca multe saloane prezinta un grad de igiena net superior spitalelor ! NU suntem de acord sa fim BATJOCORITI ori de cate ori cerem informatii regiilor judetene DSP sau cerem sa fim respectati ca si lucratori ca si CONTRIBUABILI de buna credinta. REFUZAM sa fim aruncati in gaura neagra a intereselor ALTERNATIVE (a se intelege o firma sau firme ce importa ,  produc sau comercializeaza autoclave. Refuzam sa mai fim victime ale instabilitatii si lipsei de predictibilitate legislativa)”, specifică petiția inițiată de Alin Claudiu Mureșan.

Petiția a strâns deja circa 8800 de semnături, printre care și 39 de la slătineni care lucrează în industria beauty, 10 caracaleni și 5 bălșeni. Nu puțini sunt și cei care explică de ce au semnat petiția:

Alina Duțan, Slatina: „Semnez această petitie pentru ca acum 6 luni am deschis un salon. Mi.am luat autorizație de la DSP si am respectat toate obligațiile impuse, am cumpărat Pupinel si dupa 6 luni sa imi impuna Autoclav mi se pare ca este o bătaie de joc. De ani de zile se foloseste pupinelul si nu au fost probleme acum brusc s.a schimbat totul.”

Coman Aurelia, Slatina: „Nu este corect, va bați joc de mici antreprenori”

Roxana Bărbulică, Slatina: „Semnez, deoarece sistemul de sterilizare actual poate menține sănătos mediul și modul de lucru din saloanele de infrumusetare, costurile sunt mult prea mari pentru aceasta schimbare pentru un salon de infrumusetare! Mulțumesc!”

Florin Popa, Slatina: „Eu doar ce mi-am autorizat salonul,in Noiembrie 2019 , am pierdut timp și bani pt asta, nu îmi permit sa o fac din nou.”

Mariana Țigănila, Slatina: „Nu sunt de acord cu noua lege care vizeaza saloanele de infrumusetare. Isi bat joc de noi cu acte in regula”.

Donis Claudia, Balș: „Din pacate nu sunt detin un salon atat de profitabil , am muncit ani de zile ca sa il fac si nu mi se pare corect sa ni se ceara un aparat atat de scump! In loc sa mergem cu drag la munca intram un depresie!”

Corina Geambașu, Balș: „Semnez pentru ca salonul meu este mai curat decât spitalul orășenesc unde sunt condiții jalnice!!!!”

Stiliștii și-au anunțat și un PROTEST la București pe data de 11 februarie.

Ieri, ministrul Costache a semnat ordinul prin care procedurile de conformare pentru saloanele de coafură și înfrumusețare se proorogă pentru 1 ianuarie 2021. Victoria îi bucură pe stiliști, însă nu-i lasă cu garda jos. „ASTA AȘTEPTAM ! AVEM O SEMI VICTORIE ! DAR trebuie modificate reglementările să nu o luăm de la capat IAR în ianuarie!”, a anunțat Alin-Claudiu Mureșanu.