Sute de lucrări din 11 județe, la concursul Palatului Copiilor Slatina

60

Palatul Copiilor Slatina organizează pentru a unsprezecea oară un concurs ce aduce în competiție sute de lucrări de creație ale copiilor din mai multe județe ale țării. Expoziția va fi vernisată mâine.

Peste 300 de lucrări din județele: Vâlcea, Sibiu, Vaslui,  Mehedinți, Constanța, Dolj, Gorj, Teleorman,  Ilfov, Argeș și Olt  vor fi jurizate de către un juriu de specialitate la Slatina, unde, sub egida Inspectoratului Școlar al Județului Olt, Palatul Copiilor „Adrian Băran” organizează prin Cercul de „Creație confecții” coordonat de către prof. Șoaică Valerica cea de-a XI-a ediţie  a Concursului Interjudețean „DE LA CREATIVITATE, LA CONCRETUL COTIDIAN” .

Vernisajul expoziției și deschiderea festivă vor avea loc mâine, 31 ianuarie, începând cu ora 16°º, la Palatul Copiilor.

Concursul se va desfăşura pe 12 Secţiuni: Ţinuta de zi; Tinuta sport; Ţinuta de ocazie ( seara, serbări, spectacol); Ornamente şi accesorii (genţi, curele, brăţări, gablontzuri);  Jucării din materiale: textile, tricotate, sfoară; Marionete- păpuși pentru teatru; Artă populară (şerveţele, semne de carte, goblenuri, costume populare stilizate etc.);  Fantezii – tehnici liber alese (costumaţii din materiale ecologice);  Origami (accesorii, hăinuţe, măşti); Tangram;  Design vestimentar; Costume pentru teatru, carnaval, spectacole tematice, etc.