VIDEO/ Elev slătinean, actor într-un film românesc prezentat la Berlinala 2020

2702

Slătineanul Gabriel Bâscoveanu, elev la Colegiul Național Ion Minulescu, devenit celebru după ce a ajuns în semifinala de la Vocea României, face parte din distribuția unul film românesc selectat la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. El va putea fi văzut și pe marile ecrane, în cinematografii, din 21 februarie.

Cea de-a 70-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin se va desfășura între 20 februarie și 1 martie. Printre filmele selectate în secțiunea necompetițională Forum dedicată peliculelor experimentale se numără și două filme regizate de românul Radu Jude: Tipografic Majuscul și Ieșirea trenurilor din gară. Din distribuția primului film face parte și un licean slătinean: Gabriel Bâscoveanu.

“Alexandru Gabriel Bîscoveanu, de data aceasta și în ipostaza de actor, în filmul “Tipografic majuscul” în regia lui Radu Jude. Premiera filmului va avea loc la Festivalul internațional Berlinale-Berlin Internațional Film Festival. În cinematografele din România va rula din 21 februarie 2020.”, a transmis bucuroasă mama sa, Mihaela Bâscoveanu.

TIPOGRAFIC MAJUSCUL pune în legătură, prin tehnica montajului, două povești și două istorii. Una este povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care, în 1981, a scris pe ziduri cu creta o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. Povestea lui e pusă în scenă așa cum a reconstituit-o Gianina Cărbunariu din dosarul lui de Securitate. A doua este povestea oficială a României: imagini din arhiva Televiziunii Naționale, exact din același timp.

Din distribuţie fac parte actorii Şerban Lazarovici, Bogdan Zamfir, Ioana Iacob, Şerban Pavlu, Robert Arsenie, Bogdan Romedea, Alexandru Bîscoveanu, Alexandru Potocean, Silvian Vîlcu, Ion Rizea, Rareş Hontzu, Claudia Ieremia, Irina Vacarciuc, Doriana Talmazan, Gabriel Spahiu, Gabriel Răuţă, Constantin Dogioiu. Scenariul este semnat de Radu Jude şi Gianina Cărbunariu.

Gabriel Bâscoveanu, de 17 ani, elev la Colegiul Național Ion Minulescu Slatina, a devenit cunoscut la nivel național după ce a participat Vocea României, sezonul 9, unde a ajuns până în semifinalele live. El nu se află la primul succes, printre marile premii câștigate numărându-se și locul I anul trecut la Festivalul Național Corabia de Aur.