Şofer din Voineasa, la spital, în urma unui accident pe Centura Craiovei

2782
foto: GdS

Un tânăr din Voineasa, de 23 de ani, a ajuns la spital, în urma unui accident rutier pe care l-a provocat, pe Centura de Nord a Craiovei.

Un şofer oltean a fost rănit azi pe Centura de Nord a municipiului Craiova. Autoturismul olteanului a fost lovit de un autoturism condus de un craiovean, acesta din urmă răsturnându-se în afara şoselei. Poliţiştii au stabilit că vinovat se face şoferul din Olt.

„Un tânăr de 23 de ani, din Voineasa, Olt, care conducea un autoturism pe DN 65F, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers şi a fost lovit de un alt autoturism care circula în aceeasi direcţie. La volanul acestuia se afla un bărbat de 37 de ani, din Craiova. Tânărul de 23 de ani a fost transportat la spital, conştient”, a transmis IPJ Dolj.

Traficul rutier pe DN 65F a fost dat peste cap, la ora 14.55 circulându-se alternativ, pe o singură bandă.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.