Ministrul MAI taie din posturile de conducere, cu salarii foarte mari. Jandarmeria s-ar putea regionaliza

700

Organizat în prezent după reforma administrativă din 1968, Ministerul Afacerilor Interne va fi reorganizat, dispărând numeroase posturi de conducere. Anunţul a fost făcut de către ministrul Marcel Vela.

Vela a exemplificat azi că săptămâna trecută a discutat despre programarea bugetară, fiind foarte greu să se comunice cu 40 de directori economici de la direcţiile din ţară. Astfel, a făcut anunţul privind reorganizarea MAI.

“Pot să spun despre ce am discutat cu Jandarmeria, care este de acord să copieze modelul Poliţiei de Frontieră, adică să existe o comandă regională care să aibă în subordine mai multe inspectorate actuale, având în vedere faptul că va fi mai eficientă comunicarea, tot ceea ce ţine de organizare şi de acţiunile operative. Pentru minister va fi bine, pentru că se reduc anumite posturi de conducere, cu salarii foarte mari, rămânând astfel economii financiare pentru alte cheltuieli, cum ar fi dotarea poliţiştilor sau modernizarea unor dotări”, a declarat Vela, luni, în faţa sediului MAI.