Polițiștii olteni au făcut ʺprăpădʺ în primele zile ale anului: peste 800 de amenzi și 49 de permise de conducere reținute

49

Peste 800 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare depășește 220.000 de lei au fost aplicate de polițiști în primele zile ale anului 2020.

Polițiștii olteni s-au aflat la datorie și în acest început de an, sancționând persoanele care au încălcat legea. În doar câteva zile, numărul amenzilor aplicate este de ordinul sutelor, iar cel al șoferilor lăsați pietoni se apropie de 50.

ʺÎn primele zile ale anului 2020, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au intervenit la 792 de evenimente, dintre care 514 fiind sesizate prin serviciul 112. În urma intervențiilor, au fost aplicate 807 sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat prevederile legale, valoarea totală a acestora fiind de 222.872 lei. Pentru neregulile constatate, polițiștii rutieri au reținut 49 de permise de conducere și au retras 16 certificate de înmatriculare.ʺ, declară Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.