Vila părinților îndrăgitei soliste de muzică populară Emilia Dorobanțu a fost afectată de un puternic incendiu. Pompierii au acționat peste 5 ore pentru stingerea flăcărilor.
Casa din comuna Curtișoara în care locuiesc părinții vedetei populare Emilia Dorobanțu a fost cuprinsă azi de flăcări. Incendiul sa cuprins până la sosirea pompierilor acoperișul casei și la bunurile aflate în încăperile de la etajul locuinței.
,,Echipaje de pompieri de la Detaşamentul Slatina și Stația Scornicești au intervenit pentru lichidarea unui incendiu puternic izbucnit la o locuință, cu regim de înălțime parter și etaj, în comuna Curtișoara. La locul evenimentului au fost alocate, progresiv, patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, un echipaj SMURD și trei autospeciale pentru primă intervenție. Pompierii au acționat pentru izolarea și lichidarea incendiului, dar și pentru protejarea vecinătăților. Pe timpul intervenției au fost evacuate din locuință și cinci butelii de aragaz,, declară Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.
Militarii au acționat aproximativ cinci ore pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative.În urma incendiului au ars acoperișul locuinței, pe aproximativ 250 de metri pătrați, materiale textile, mobilier, obiecte personale, electronice și electrocasnice.
Incendiu la vila părinților cântăreței de muzică populară Emilia Dorobanțu
Vila părinților Emiliei Dorobanțu a luat foc
Publiée par Realitatea Oltului sur Jeudi 2 janvier 2020
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului, stabilită în urma cercetării la fața locului, a fost supraalimentarea centralei termice.