Vânzători de petarde și artificii prinși în piețele Slatinei și amendați

499

Peste 3000 de articole pirotehnice au ridicat polițiștii în acest week-end de la doi vânzători din piețele slătinene.

În această perioadă, polițiștii sunt cu ochii pe cei care vând obiecte pirotehnice fără drept. Doi vânzători au fost prinși în piețele Zahana și Frații Buzești.

În piața Frații Buzești, polițiștii au depistat un bărbat, de 55 de ani, din Slatina, în timp ce oferea spre vânzare 1.600 de artificii clasa F1, în valoare de aproximativ 1.850 de lei, fără a deține documente de proveniență.

ʺBărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, iar cele 1.600 de articole pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării.ʺ, declară Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

De asemenea, în piața Zahana polițiștii de proximitate au depistat un bărbat, de 34 de ani, care oferea spre vânzare 1.482 de articole pirotehnice, categoria F3, fără a deține documente de proveniență și care sunt interzise comercializării.

ʺPolițiștii au ridicat articolele pirotehnice, în valoare de aproximativ 1.100 de lei, în vederea confiscării și au întocmit dosar penal, în conformitate cu prevederile legale.ʺ, transmite IPJ Olt.