Nu renunță la pensiile speciale. Grefierii Tribunalului Olt PROTESTEAZĂ pe scările instanței

139

Și în Olt grefierii s-au alăturat protestului Sindicatului Grefei Judiciare, întrerupându-și activitatea. Acțiunea de protest se desfășoară la Tribunalul Olt.

Grefierii blochează azi activitatea instanțelor din toată țara. Peste 6000 de grefieri și-au anunțat acțiunea de protest, ieșind în faţa instanţelor şi a parchetelor începând cu ora 10, pe timpul activității Plenului Camerei Deputaților, pe ordinea de zi fiind proiectul de eliminare a pensiilor speciale. Camera Deputaților este for decizional pe proiectul de lege.

Pentru că grefierii ar urma să rămână fără pensii speciale, aceștia au decis să protesteze, timp în care vor fi închise arhivele și registraturile și suspendate ședințele de judecată.

În Olt, protestează grefierii Tribunalului Olt, nu și cei ai Judecătoriei Slatina. Ei au ieșit în jurul orei 11.00 pe scările instituției. De asemenea, protestează și grefierii Judecătoriei Corabia, între orele 10.00- 12.00.