Accident Slătioara: A intrat în plin într-un autocar cu zece pasageri

303

O manevră riscantă de depășire a făcut ca șoferul unui autoturism să ajungă la spital, după ce a intrat pe contrasens în plin într-un autocar, în apropierea localității Găneasa.

Aseară, în jurul orelor 22.20 pe DN 65, în afara localității Slătioara, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unui bărbat. În accident au fost implicate un autocar, în care se aflau zece persoane și un autoturism, în care se aflau trei persoane.

Pompierii Detașamentului Slatina au intervenit cu o autospecială pentru victime multiple, un echipaj SMURD și o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare. “În urma accidentului a rezultat o singură victimă, șoferul autoturismului, în vârstă de 28 de ani, cu traumatism cranio-cerebral și traumatism la genunchiul drept. Pacientul a fost transportat la UPU Slatina.”, declară Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Polițiștii au stabilit că tânărul șofer slătinean ar fi efectuat o depășire neregulamentară, intrând în coliziune cu autocarul ce circula regulamentar din sens opus.

“În urma impactului, bărbatul de 28 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital. Conducătorii auto nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, declară Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.