Șoferi băuți, unul drogat și unul minor, prinși la volan pe raza Oltului.77 de permise REȚINUTE

252
foto: arhivă

Zeci de șoferi au rămas pietoni luna aceasta, polițiștii rutieri depistând numeroase nereguli în trafic. De remarcat că în continuare sunt depistați mulți șoferi care consumă alcool înainte de a pleca la drum în calitate de șoferi.

Peste 1000 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare depășește 350.000 de lei, au  aplicat polițiștii olteni de la începutul lunii decembrie. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au intervenit la 1234 de evenimente, 925 dintre acestea fiind sesizate prin serviciul 112.  În urma intervențiilor, au fost aplicate 1017 sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat prevederile legale, valoarea totală a acestora fiind de 357.175 lei. „, anunță Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Numeroase au fost și neregulile depistate în trafic. Polițiștii rutieri au reținut 77 de permise de conducere și au retras 28 certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost constatate 39 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Printre șoferii opriți în trafic, polițiștii au avut surpriza de a depista un tânăr fără permis, care avea doar…. 15 ani. Acesta se aventurase la volan chiar din județul vecin. „La data de 03 decembrie a.c., ora 00:30, pe Drumul Național 64, pe raza comunei Grădinari, a fost depistat un minor, de 15 ani, din municipiul Drăgășani, județul Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere”, anunță IPJ Olt.

Nici luna aceasta nu a lipsit un șofer prins drogat. Polițiștii au depistat pe 6 decembrie, ora 17:50, pe Drumul Județean 546 din comuna Brebeni, un bărbat de 22 ani, din orașul Drăgănești Olt, în timp ce conducea  un autoturism, iar cu ocazia testării sale cu analizatorul de droguri ,,Aquila”, rezultatul a fost pozitiv. Tânărul s-a ales cu dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Băuți au fost depistați doi șoferi: unul în noaptea de 7 decembrie, pe strada Nicolae Bălcescu, din orașul Balș, de 22 ani, din localitate, care conducea având o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar altul, o femeie de 37 de ani din Slatina, tot noaptea, pe 10 decembrie, ora 01:10, pe strada Primăverii, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism având o concentrație de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambii s-au ales cu dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.