Oltul se situează pe locul II în regiune privind furtul de energie electrică. Potrivit unei situații realizate de Distribuție Oltenia pentru intervalul iulie- septembrie, din cele 499 de cazuri depistate de consum ilicit, 90 sunt în județul nostru. Zeci de olteni s-au trezit cu poliția sau jandarmii acasă și au trebuit să răspundă în fața legii pentru infracțiunea săvârșită.
Peste 4630 acțiuni pentru prevenirea și combaterea fenomenului de racordare ilegală la rețeaua de distribuție a energiei electrice a organizat Distribuție Oltenia în intervalul iulie – septembrie în cele 7 județe în care operează. Furnizorul a identificat 499 cazuri, județul Olt situându-se pe locul II în regiune, după Dolj:
- Dolj – 173 cazuri
- Olt – 90 cazuri
- Teleorman – 94 cazuri
- Arges – 85 cazuri
- Valcea – 34 cazuri
- Gorj – 6 cazuri
- Mehedinti – 17 cazuri
„Sustragerea energiei electrice din rețeaua de joasă tensiune reprezintă un risc atât pentru cei care se racordează în mod ilegal, cât și pentru consumatorii din vecinătate. Orice intervenție neautorizată, precum și utilizarea unor instalații improvizate pot genera oricând accidente grave sau incendii, ducând la pierderi de vieți omenești și daune materiale semnificative. În plus, consumul fraudulos de energie influențează calitatea serviciilor, determină variații de tensiune și întreruperi ale alimentării cu energie electrică, provocând astfel disconfort mai ales pentru persoanele care consumă energie electrica având contracte încheiate de furnizare și respectând prevederile legale în vigoare”, atenționează compania.
Sustragerea de energie constituie infracțiune de furt. Cei prinși riscă amendă sau închisoare de până la 3 ani, în funcție de gravitatea faptei.