Recursul compensatoriu a fost abrogat. Artizanul acestei legi, deputatul de Olt Florin Iordache susține că aceasta ar fi putut fi îmbunătățită, iar abrogarea va atrage amenzi de la CEDO.
Deputații au decis azi aborgarea recursului compensatoriu, Camera Deputaților fiind for decizional, legea urmând aă ajungă pe masa președintelui Iohannis pentru promulgare. Condamnaţii nu vor mai beneficia de zile libere dacă au fost încarceraţi în condiţii neadecvate sau dacă au prestat zile de muncă.
Florin Iordache a atras atenția că abrogarea va atrage amenzi usturătoare de la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, având în vedere ca deţinuţii stau în aceleaşi condiţii în închisori. “Poate legea care am scos-o eu în parlament nu a fost cea mai bună, dar între a nu pune nimic şi a putea fi îmbunătăţită, cred că preferabilă ar fi al doilea”, a declarat deputatul de Olt.
Ministrul Justiţiei a promis că le va prezenta judecătorilor CEDO situaţia alarmantă a numărului mare de deţinuţi eliberaţi şi gradul mare de recidivişti și că are şi un plan de măsuri compensatorii, astfel încât condiţiile de detenţie să fie îmbunătăţite.
Guvernul promite şi alocarea de fonduri pentru brăţări electronice, dar şi pentru reintegrarea socială a deţinuţilor.